Stiluri de viață : Bianca

Bianca, Colaboratori, Pentru suflet
0

Viața simplă de la țară – Bianca

Mă gândesc că nu poate fi prea greu să scriu ceva despre mine, mai ales că în ultima vreme îmi petrec cea mai mare parte din timp în compania mea. Mă numesc Bianca și lumea mă cunoaște, aici în sat, drept fata cu „cainele ăla mare”. Câinele mare e Kira, dogul german care crește alături de mine de doi ani încoace.

Mai mult
Bianca, Colaboratori, Pentru suflet
0

a 366-a zi a anului

Unul din lucrurile care ne lipsesc mereu, indiferent cât de mult am avea, este timpul. Pentru fiecare din noi, o oră are 60 minute, o zi are 24 ore și un an are 365 zile.

De fapt, 366 zile, din când în când. Mai exact, o dată la 4 ani, primim o zi în plus; 24 ore care nu au existat în anul trecut. Ce alegem să facem cu ele? Mi-am întrebat câțiva prieteni ce și-ar dori să facă în cea de-a 366-a zi a anului. Și ce cred că vor face de fapt. Pentru că undeva între ceea ce ne dorim și ceea ce ajungem să facem, se pare că există mereu o diferență.

Mai mult
Bianca, Colaboratori, Fitness & wellness
0

Grăsimi bune

Îmi amintesc destul de clar imaginea unei spirale de unt pe coperta revistei Times, cu îndemnul clar exprimat: să mâncăm unt. Probabil pentru că îmi place mult de tot untul, iar la vremea aia mâncam în fiecare zi, aproape fără excepție. A fost amuzant, recunosc. După ce ani de zile toată lumea se ferise de grăsimile saturate ca de râie – adică îți luai și priviri din alea, de te-apuca sinceritatea în public și ziceai că tu mănânci încă – îi și vedeam acum pe toți nutritio-hipsterii cum dădeau o fugă până „la sibieni” să cumpere o bucată bună de unt gras.

Mai mult
Bianca, Colaboratori, La muncă
0

Viață de militar: viitor controlor de trafic aerian

La sfârșitul anului trecut, mă aflam, ca de obicei, într-un tren mult prea încet, în drum spre București. Lângă mine, ghemuită în cel mai inventiv mod, pe un singur scaun, priponită într-un singur picior, dormea liniștită Kira- companionul meu patruped. În jurul nostru, nici țipenie de om. În ultima vreme, prezența Kirei face o selecție specială a oamenilor cu care interacționez. Rămân lângă noi doar oameni de treabă. Până acum, numărul erorilor tinde spre zero, așa că mă încred fără ezitare în ea.

Mai mult
Bianca, Colaboratori, Retete
0

Tu cum (te) îndulcești?

Dintre toate încercările mele de a renunța la fel și fel de substanțe ce nu-mi fac tocmai bine, cele legate de zahăr au eșuat toate, lamentabil. Îmi place mult zahărul. În orice, oricât de mult.

Sunt unul din copiii aceia care nu au băut niciodată ceaiul fără zahăr, care au pus zahăr peste căpșuni proaspete sau peste jumătatea de gref matinal. Gustul meu pentru zahăr a fost dezvoltat încă din primele zile. Dacă sunteți la început de drum, Cristela Georgescu are multe de spus despre asta.

Mai mult
Bianca, Colaboratori, La muncă
0

Gânduri despre voluntariat și antreprenoriat – pentru o viață mai sănătoasă

Generația mea a prins toate grevele posibile din învățământ.

În liceu, îmi amintesc vag, au fost perioade întinse pe câteva luni în care aflam, o dată la câteva zile, că „iar e grevă”. Am avut destul de mult timp liber să fac ce îmi plăcea, în perioada aia. Și destul de multe lacune în ceea ce privește „materia”.  Gândul cu care am terminat liceul, unul destul de prestigios, a fost acela că: cel puțin am învățat cum se învață ceva și că, dacă aș fi vrut, aș fi știut cum să fac un ONG.

Mai mult
Bianca, Colaboratori, Pentru suflet
0

Despre cadouri și oameni

Cadouri

Înainte de Crăciun, îmi iau câteva zile aproape libere, în care revizitez Bucureștiul. Pentru că aici sunt cei mai mulți dintre prietenii mei și aici mă simt cel mai aproape de felul în care probabil se simte un „acasa” sau un „aproape acasa”.

Mai mult
Bianca, Colaboratori, La muncă
0

Ioana – manager și voluntar

voluntar

Am cunoscut-o pe Ioana din întâmplare, într-o zi de vară, în care îmi momeam sora cu promisiunea unui pahar de socată (sau bujorată) rece, gata de băut. De atunci mi-am dorit să îi iau un interviu.

Mai mult
Bianca, Colaboratori, Fitness & wellness
0

Ce inseamna vegetarian si cu ce se mananca?

vegetarian

Cuvântul pe care încerc să îl evit de vara trecută, de când ocolesc pe cât posibil carnea de orice fel, este „vegetarian”. Prin natura uneia din ocupațiile mele, sunt atentă la cuvintele folosite și reacțiile pe care ele le stârnesc. Si cuvântul ăsta a căpătat, în ultimii ani, o încărcătură nu tocmai pozitivă. Drept urmare, simpla lui menționare, chiar și cu rol explicativ, asigură cel puțin o privire îndoielnică, dacă nu cumva ceva exclamații.

Mai mult
Bianca, Colaboratori, Fitness & wellness, Stil de viață, Vegan
0

Ce este veganismul și stilul de viață Vegan?

Prima oară când am mâncat vegan o săptămâna întreagă, nici nu m-am gândit prea mult. Eram în munți, într-o tabără în care se mânca vegan și eu eram prea ocupată și impresionată de tot ceea ce se întâmpla în jurul meu, ca să mai am vreme să dau fuga până la magazin să îmi cumpăr o cutie de brânză topită.

Mai mult
Bianca, Colaboratori, Fitness & wellness, Uncategorized
0

Din topul produselor vegane

Din topul produselor vegane

Mutatul meu la țară a coincis mai mult sau mai puțin cu inițiativa mea de a ocoli, atunci când este posibil, anumite produse din carne. Gătitul zilnic pentru Kira îmi oferă șansa de a vedea (și de a mirosi) atât cât să nu îmi mai vină să mănânc un mic sau un hotdog, cu aceeași poftă ca mai înainte.

Mai mult
1 2 3