Bianca P., Colaboratori, Din Laborator Adunate
0

Cel mai greu răspuns în psihoterapie este cel la întrebarea: Cine ești tu?

Și asta pentru că încercăm să ne ascundem în spatele rolurilor pe care le avem cât e ziua și viața asta de lungă, pentru că ne-am obișnuit să ne prezentăm drept „Bianca, de la”… sau „Anca, cea care a făcut proiectul x…”. Așa pierdem din vedere esența… și nu orice esență, ci aceea de oameni speciali și unici, fiecare în felul său.

Nu am fost niciodată expertă în a scrie despre mine, dar am învățat să o fac. Copil mic fiind, am început să scriu poezii și povestioare (care încă nu s-au concretizat în vreo opera literară, dar nu e tărziu încă), adult fiind mi-am făcut jurnal și blog.

Sunt omul căruia viața i-a mai dat o șansă să se vadă și să se cunoască în toată splendoarea sa, dar și șansa de a împărtăși altora puțin din ceea ce știe.

Sunt omul vesel și mereu aici pentru cei care au nevoie de un sfat în ceea ce privește domeniul atât de vast al parenting-ului, psihoterapiei pozitive sau al activităților educativ-creative pentru copii. Sunt cea strigată pe stradă „Bi”, „Biaaaaaaaaaaaaa” sau „Abiaabia”, de sutele de copii lângă care îmi petrec zilele săptămânii. Și „mama”, când sunt acasă.

Fost om de HR, obișnuit să stea cu zecile de ore îngropat printre acte și hârtii, am descoperit că natura are atâtea frumuseți de arătat, drept urmare iubesc călătoriile în cele mai îndepărtate țări din lumea asta mare. Numai călătorind am reușit să scap de teama de apă, zbor și frig! Când trebuie să te întâlnești cu Moș Crăciun, la care visezi de o viață, nu mai contează că afară sunt -22 de grade!

Iubesc copiii și în special pe copilul meu de la care învăț mai mereu ce înseamnă să fii părinte, că uneori greșim, dar că ei, ne iartă și ne înțeleg cum poate noi nu vom știi să o facem vreodată.

Susțin și am susținut mereu cauze care îmi ating sufletul. Și cum asta se întîmplă des, voluntariatul este la ordinea zilei în familie, în grupul de prieteni sau chiar la atelierele mele. Este un stil de viață frumos și sensibil care ne arată că oamenii sunt făcuți pentru a fi unii lângă alții nu numai la bine.

Și în urma celor 38 de ani de viață am învățat că dacă primești lămâi, nu faci doar limonadă. Ar fi prea simplu… Mai adaugi puțin ghimbir, portocale, condimente și iese cea mai bună răcoritoare de pe lume. De ce? Pentru că eu aștept mereu provocarea zilei de mâine și darurile zilei de azi!

Te provoc și pe tine să faci la fel.

Surse foto: Bianca Potyesz

 

Bianca Potyesz, psihoterapeut pozitivist, formator de licurici creativi, pasionată de frumosul din Om. Hobby: cutreieratul lumii.

Shopul nostru B!tonic
Golden Oils Omega 3 BITONIC Colesterol Ochi Inima BIO
Golden Oils pentru inimă, ochi și creier - mai multe...
Imunitate BITONIC Orange Imun natural bio raceala gripa ghimbir
Orange Imun pentru raceală și gripă - mai multe...
Blue Sleep - Odihna - BITONIC
Blue Sleep pentru un somn linistit - mai multe...
Related Posts
4 lucruri învățate pe vrute, pe nevrute din călătorit
Apariția celulitei: un simptom al avitaminozei?
„Atenție la consumul de sare!” nu e doar o simplă atenționare în pauza dintre filme

Comentează

Comentariul tău*

Nume*
Site-ul tau