Bianca, Colaboratori, Retete
0

Despre corcodușe, curcubeie și schimbare

Despre corcodușe, curcubeie și schimbare

Anul trecut a fost un an foarte bun pentru fructe, în satul în care tocmai mă mutasem…

Corcodusii din grădină vecinului meu au atârnat grei, plini de corcodușe gaben-aurii, până când au început să se scuture în grădina mea. Dezbaterile, despre legitimitatea adunării unor corcodușe care se află pe jos, printre pomii mei, deși au căzut din pomii altcuiva, au durat mult și părerile au fost împărțite.

Până la urmă am luat minunatul coș, primit de ziua mea acum 2 ani, și am adunat toate corcodușele care încă nu începuse să se strice prin iarbă. Am făcut din ele cel mai gustos gem – cel mai bun dintre toate gemurile și dulcețurile făcute anul trecut, adică – căruia într-un moment de inspirație i-am adăugat cimbru proaspăt din grădină. Am găsit o mulțime de rețete care m-au inspirat și am făcut chiar și o porție de gem cu lavandă, ca aici. Cel cu cimbru, însă, a rămas favoritul tuturor.

corcoduse

Anul asta nu s-au făcut corcodușe. În 20 aprilie, când mai toți pomii înfloriseră, deja, am avut câteva nopți în care a fost foarte frig și a căzut un fel de brumă. Nimic nu a mai fost la fel, după asta. De fapt, în grădină anul trecut am avut, spre exemplu mai mult cimbru decât mărar, iar anul asta proporția s-a inversat. Așa am învățat că nimic nu e la fel, aici, de la un an la altul, deși lucrurile par veșnic neschimate, la prima vedere.

YV sonne buton RO

Vara trecută am adunat găleți întregi de cireșe amare, coacăze negre și piersici, iar anul asta m-am plimbat mai mult pe dealuri, culegând flori pe care le am uscat pentru ceai. Așa am ajuns să am mai multe pungi ce stau frumos aliniate, pline cu petale de trandafir, flori de soc , flori de salcâm, sânziene și izmă. Sper să le redescopăr cu plăcere la iarnă când o să încep să fac, din nou, focul în soba.

Îmi place să observ schibarile astea discrete, care au ritmul lor, natural, nespus. Mă învață să accept mai ușor normalitatea aparent neordonata a naturii și a lucrurilor din jurul meu. Și îmi amintesc mereu de ora de fizică din clasa a zecea, când am auzit prima oară despre un perpetuum mobile, în lecția predata de domnul profesor Stoia.

Azi mă bucur să mă plimb, imaginar, printre curcubeiele de anul trecut în timp ce stau ascunsă în casă, departe de temperatura de 31 grade Celsius, constantă, de afară.

Kira

fumator buton YV

Bianca s-a mutat departe de oraș și își petrece timpul hoinărind pe dealuri, împreună cu Kira, dogul german. Când nu e prea ocupată cu grădinăritul, îi place să gătească și să tricoteze.

Foto credits: Bianca.

 

Shopul nostru B!tonic
Golden Oils Omega 3 BITONIC Colesterol Ochi Inima BIO
Golden Oils pentru inimă, ochi și creier - mai multe...
Imunitate BITONIC Orange Imun natural bio raceala gripa ghimbir
Orange Imun pentru raceală și gripă - mai multe...
Blue Sleep - Odihna - BITONIC
Blue Sleep pentru un somn linistit - mai multe...
Related Posts
Tips and tricks: Lupta cu Kilogramele!
Viaţa în paşi de dans
Orthorexia Nervosa – Obsesia nesănătoasă de a mânca sănătos

Comentează

Comentariul tău*

Nume*
Site-ul tau