Colaboratori, Giorgia, Pentru suflet
0

Emoția din spatele minimalismului- Part #1

minimalism

În momentul în care mi-am asumat seria dedicată minimalismului, mi-am asumat și sarcina de a săpa dincolo de vorbe și concepte, dincolo de imaginea curată a acestui stil de viață. După o discuție (de 4 ore) purtată cu Ioana Șanta, psihoterapeut, cunoscută în Timișoara și ca Egotonic, am realizat că acest dilalog merită transformat într-un interviu. Nu este unul ușor de digerat, în acest sens am decis să îl împart în două. Aici, prima porție.

1. Ce înțelegi tu prin minimalism?

Îi văd mai mult latura legată de simplitatea-materialitate. Asta fiindcă scopul promovării ideii în sine, cea de minimalism, cred că ar fi desprinderea de ceea ce ne ține legați. Dar mai ales de ceea ce e inutil. În ideea aspectelor sale pozitive, cred că ar fi necesară o distincție între propunerea de debarasare intenționată de unele lucruri/obiceiuri semnificative și renunțarea la obiecte ce nu au nuanțe emoționale. După mine, aspectul din urmă se pliază mai exact.

2. Spune-mi, de ce ne cumpărăm mobilă pentru apartament, pentru ca apoi, cu timpul, să devenim noi mobila?

Ce bine ar fi dacă am deveni mobilă doar pentru a întregi vreo piesă lipsă de mobilier, pe care nu ne-am permis s-o achiziționăm! Am putea simți în felul ăsta ca întregim imaginea armonioasă a casei și ne-am simți bine că ne integram perfect în peisaj. Din nefericire însă, ipostaza de mobilă o ia o persoana atunci când cel de lângă ea i-o furnizeaza și nu ca opțiune personală, voluntară. În felul acesta, chestiunea primește, într-adevăr, un sens negativ. Pesemne că cineva care devine mobilă în contextul acela, și-a pierdut valoarea de subiect însuflețit, a fost mereu atât de acolo, dar nu activ, ci pasiv- a stat, existat, dar nu a viețuit. Devenim mobilă când suntem percepuți ca atare, prima dată din afară, ulterior, asta eventual sau rarisim, din interior.

minimalism

3. De unde nevoia de a ne înconjura cu obiecte care nu ne sunt neapărat necesare, însă potențiala lor lipsă ne afectează?

Societatea de consum, media, vecina, sora, colega, ș.a.m.d., toate ne dau impresia că multe lucruri ne sunt utile, (și) fiindcă lor le sunt. Să avem, în caz că ne trebuie.

O fi ceva venit și din inconștientul colectiv, într-un popor mai dintotdeauna apăsat de neajunsuri. Devenirea a ceea ce e azi societatea, a facut ca oamenii din teama de a nu avea (teamă dată de scenariul anticipativ a ceea ce ar putea fi de va fi iarăși rău) să opteaze pentru strategii uneori inutile de a preveni ceva-ul acela angoasant.

Să fie al nostru, că doar simțul ăsta al posesiunii și proprietății are strămoși vechi, lucru văzut la o răsfoire a antropologiei.

De obicei e greu să treci, mai ales de la o anumită vârstă, nu neapărat cronologică, ci mai ales mentală, de la abstract la elementar.

4. Cum ajungem să ne transferăm emoțiile asupra acestor obiecte? Cum putem evita însuflețirea lor?

Multe dintre obiecte se încarcă cu emoție fie în momentul în care le dorim, le însușim sau primim. Probabil mai puține dintre ele se însuflețesc după un timp. Multe vin deja cu o stare ce mai apoi însoțește de fapt amintirea conjuncturii, a părții de viață, a momentului specific, a mâinii de la care au venit. Mai mult decât atât, poartă amprenta gândirii și simțirii din clipa psihologică în care ne aflam. Ca într-o memorie afectivă, care deține adevărate ancore ale prezentului în trecut.

5. Să înteleg că mai puține obiecte „se însuflețesc” după un anumit timp, dată fiind experiența asociată cu acestea?

E adevărat că lucrurile materiale pot căpăta emoție și doar în anumite cazuri, post factum, la modul că: numai după un anumit eveniment, spre exemplu din trecutul apropiat, ele sunt privite recadrat (după pierderea persoanei iubite, obiecte vechi care până atunci au fost doar simple amintiri, încep să urle de pe rafturi a durere).

6. Într-o discuție de a noastră menționai despre percepția socială asupra animismului (credință potrivit căreia orice în univers are un suflet sau este o ființă vie), despre care îmi spuneai că este firesc asociată cu discuția de față.

Animismul pare o chestie, să zic așa, unanim acceptată ca fiind și trebuind să rămână apanajul copilăriei. În sensul în care, dacă un adult își păstrează o nuanță mai puternică a copilului interior, tinde să fie perceput ca nefiresc. La nivel social, pe cât de naturală este acceptarea ca fiind drept drăguță acea convingere a copiilor că orice lucru are suflet, pe atât de judecată este aceeași convingere atunci când ea aparține unui om în toată firea.

minimalism

7. Minimalismul este definit prin simplitate, însă multă lume evită simplitatea. Poți menționa câțiva pași spre simplitate?

De obicei e greu să treci, mai ales de la o anumită vârstă, nu neapărat cronologică, ci mai ales mentală, de la abstract la elementar. Păi, de ce să se chinuie ei, să facă traseul de la complicat (nu complex) la simplu, când au senzația că s-au trezit direct în complicat? În consecință ei nu ar putea știi conștient care-i drumul spre simplitate.

Spui că lumea evită simplitatea, bună constatare, doar că oamenilor li se pare că numai așa, complicându-se, pot trăi cel mai simplu, cu toate că execută vreo mie de operațiuni până nu știu ce reușesc să facă. Deși ar părea ea însăși non-simplă, cred că ideea de un pic de problematizare nu ar strica. Nu vorbim de hiperanaliză, ci de împărțirea unui fapt complex în subprobleme. Ele, simple la bază, luate individual, nu ridică dificultățile pe care le ridică unitatea totală.

La asta cu pașii trebuie să mă mai gândesc. Ce pot să spun acum este că o centrare mai firească pe prezent, poate constitui un astfel de pas, întrucât am convingerea că non-acceptarea simplității se face nu cu gândul la prezent, ci la viitor. De aceea oamenii nu își permit simplitatea, fiindcă li se pare că ea nu e suficientă pentru a fi mâine mai buni, mai deștepți, etc.

Tot ce e simplu, bun, frumos, cât trebuie și nu e foarte simplu, foarte, bun foarte frumos, nu e destul. Fiindcă e doar simplu, doar bun, doar frumos. Și ideea de „doar” le sună de-a dreptul alarmant!

Societatea de consum, media, vecina, sora, colega, ș.a.m.d., toate ne dau impresia că multe lucruri ne sunt utile

8. Posesie versus renunțare. Cum le împăcăm?

Îmi vine acum în minte tabloul distribuirii de obiecte rămase în urma unuia care moare. Faza în care familia se pune să dea hainele și lucrurile personale ale răposatului și asta cu siguranță nu doar ca să elibereze niște dulapuri, ca și cum nu ar putea trăi fără locul gol din ele.

De la explicația aproape tenebroasă, cum că persoana decedată trăiește în continuare și până la a spune că așa e obiceiul, neștiind să explice de unde vine el, cei ramăși în urmă par a simți o nevoie destul de puternică de a se desprinde de acele lucruri. Sunt mânați mai degrabă de dificultatea și frica de a nu-i copleși emoțiile de câte ori le-ar revedea prin casă. În felul ăsta, tot ce rămâne și nu se dă devine un indicator mnezic, un element ce reediteaza simțiri.

Pornind de la exemplul asta, dar socotindu-l în continuare doar mic principiu, să ne imaginam că toate evenimentele și experiențele care au fost în viața cuiva, faptic vorbind, au rămas stocate doar în interior. Ce face legătura în concret, vizual, sunt obiecte-ecouri de care ne mai bucurăm sau de care ne împiedicăm atunci când ele nu lasă să se odihnească, în liniște, amintirile.

Posesivitatea și renunțarea se pot împăca doar atunci când nici una, nici alta, nu ghidează cu totul ființa. Cu cât înțelegem mai bine de ce suntem posesivi cu un lucru și găsim un rost în asta (care ne aduce eventual un echilibru) cu atât suntem mai apți în a renunța la ceea ce nu se ridică la valoarea de rost.

Giorgia Harasim – Crede în minimalism și în bucuria lucrurilor simple. Se ocupă cu PR & marketing, ar citi cât e ziua  (și noapte) de lungă și face activități de voluntariat de când se știe pe lume. Din când în când se  refugiază în tango.  Ultima ei provocare: să se apuce, mai serios, de yoga.

O mai găsiți pe desprecub și la cartepeluna.

Photo credit: Dollarphotoclub
Shopul nostru B!tonic
Golden Oils Omega 3 BITONIC Colesterol Ochi Inima BIO
Golden Oils pentru inimă, ochi și creier - mai multe...
Imunitate BITONIC Orange Imun natural bio raceala gripa ghimbir
Orange Imun pentru raceală și gripă - mai multe...
Blue Sleep - Odihna - BITONIC
Blue Sleep pentru un somn linistit - mai multe...
Related Posts
Loboda vânătă și casa bunicilor
Timişoara, la mulți ani!
Dovleacul – între legendă și cuptor

Comentează

Comentariul tău*

Nume*
Site-ul tau