Pentru suflet
0

Inima e mai inteligentă decât creierul?

Inima și mintea, aparent două entități distincte. Credem că inima iubește, pe când creierul… gândește. Și că ceea ce ne angoasează, întristează, ceea ce ne aduce atacuri de panică și suferințe emoționale este tocmai acest dualism între cap și suflet. Între inimă și creier.

Nimic mai neadevărat. Suntem un întreg: inima și mintea funcționează în armonie una cu alta. Ceea ce crezi că este o decizie „din dragosteˮ este de fapt o hotărâre pe care o ia și creierul. Dar, da, inima este, totuși, patronul ecestei echipe fatale, inimă-creier. Ei ar trebui să îi lăsăm frâiele, în fiecare moment.

„Bine, dar inima m-a dus mereu pe căi proaste și din cauza ei am pierdut mult timp din viațăˮ, ar spune cineva care s-a lăsat convins de partea emoțională, de iubire, să-și risipească energia, ani buni, în relații nesatisfăcătoare. Dar aceasta s-a întâmplat abia la finalul relațiilor nu-i așa? Dezamăgirea unei relații a fost trăită abia după ce ai trăit partea frumoasă. Cea de care aveai mai multă nevoie în momentul în care ai ales: Să intri? Să nu intri?

Inima a știut că ceea ce îți trebuia atunci era Aventura, nu Rigiditatea gândirii. Voiai să vezi nu perspectiva viitorului, ci ceea ce era prezent – un present cu sentimente pozitive. Inima a știut mai bine. Creierul i-a urmat.

Nu există dualism inimă-creier

Când luăm o decizie, o simțim, dar o și gândim. E falsă credința conform căreia doar inima sau doar creierul aleg. Dar, da, suntem siliți să ajungem la un comun acord și să stabilim reguli democratice: se face o ședință internă, iar cel care primește mai multe voturi câștigă lupta.

Fii convins(ă) că într-un final câștigă ceea ce este mai bine pentru organismul tău. Pentru că, de fapt, acești doi membri CEO ai ființei tale aleg ce este mai bine pentru „companieˮ. Cu cât mai puține pierderi emoționale și fizice.

Poate, nu de puține ori, ai crezut că decidea creierul, iar inima se supunea, tristă și însângerată, deciziei raționale. Nu. Inima era deja de partea creierului. Ceea ce ai făcut a fost doar să îți plângi de milă. Poate pare insensibil să spunem asta. Dar, dacă am înțelege cu adevărat felul în care funcționăm, multe drame interioare ar putea fi evitate.

inima-ce-alegi

Și totuși de ce atâta suferință?

Pentru că sunem incapabili să ne gestionăm emoțiile. Ne rănim pe noi înșine sau pe cei din jur. Suntem infirmi relațional: suntem egoiști, avem pretenții enorme și… problema este că astăzi punem întreaga povară a regăsirii de sine pe relația cu partenerul de suflet sau cu părinții.

Sentimentul de siguranţă, care ieri se baza pe tradiţii, pe apartenenţa la un grup, la o familie sau o întreprindere, trebuie să se găsească de acum înainte în noi înşine. Sfâşiaţi de conflicte interioare, care ieri erau „rezolvate” prin aderarea la un rol social strict şi bine definit, le punem pe seama unui om singur, care nu poate duce, oricâtă iubire ne-ar purta, o atare responsabilitate.

Mulţi dintre noi sunt dezorientaţi în faţa problemelor pe care ni le pune viaţa. Dar accesul la adevăratele noastre emoții ar rezolva o serie de conflicte.

Da, aceasta înseamnă inclusiv să ne revoltăm dacă ceva ni se pare de neacceptat.  Sau să mergem la terapie, să folosim blestemata aceea de dezvoltare personală care astăzi este pe buzele tuturor. Și, da, să gândim pozitiv, chiar dacă teoriile gândirii pozitive par deja mainstream.

 

inima-sau-creierul-ce-alegi-2

Ce să fac? Ce îmi spune inima?

Dacă aceasta înseamnă să îți folosești partenerul pentru a te simți tu mai bine, nu. Tu crezi că inima îți spune să te întorci la EL sau EA, dar ceea ce vrei este de fapt confortul tău personal. Și, dacă stai să te gândești mai bine, nu este mare confort personal acolo. Este doar o iluzie. Senzația că acolo e liniște și bine. Inima îți spune cum vrea ea să se simtă. Nu și cum vrea inima celuilat să fie iubită.

Dorul este ca pofta de țigară. Trece în 5 minute…

…dacă îți găsești altceva de făcut.

Este drept că nu ne simțim împliniți fără relații de suflet.

Cei mai mulți avem situații satisfăcătoare la muncă, pe plan social și, totuși, nu ne putem motiva să vedem avantajele din acestea dacă nu avem un partener sau o parteneră. Este o programare mentală: aceea de a ne simți aparținând cuiva sau de a simți că altcineva ne aparține.

Este o programare genetică, dar și atavică: avem nevoie de martori ai vieții noastre. De oameni care să știe ce am  mâncat (Ciuperci otrăvitoare la cină? Da? Păi să îl ducem la vraciul satului!), ce am trait, ce am creat. Și cine este atât de apraope de noi la vârstă adultă dacă nu partenerul?

Uneori, este vorba de mama sau tata. Dar numai atunci când încă nu ne-am desprins de rolul de copil.

(Sau atunci când mama insistă că suntem tot copilul ei, indiferent cât de mult ne-am străduit să tăiem cordonul ombilical.)

Așadar, inima sau creierul?

Dacă mintea îți spune să te îndepărtezi de un om care nu te mai iubește, nu uita că este bine pentru tine: inima vrea să se simtă în siguranță. Și liberă. Vrea să te pună la adăpost de suferință. În fond, nu există dualism. Ești unul singur, iar inima a făcut deja ședință cu creierul. Poți extinde însă ședința: poți invita la discuții inima și creierul celuilalt, al partenerului. Poate încă nu este totul pierdut.

Dacă inima îți spune să pleci dintr-un loc de muncă în care nu mai ai satisfacții, iar creierul este total de acord cu ea, probabil că este într-adevăr momentul să pleci. Dar mai înainte convoacă la ședință încă un creier din exterior: din ce vei trăi până vei găsi altceva de lucru? Ce te vei apuca să faci pentru a te simți mai împlinit decât aici?

Orice dilemă ai avea, atunci când nu reușești să ajungi la un numitor comun între rațiune și simțire, invită și alte creiere și inimi la ședința ta. Dar nu uita că, în cele din urmă, tu știi cel mai bine ce ai de făcut. Și, undeva în adâncul tău, decizia reală a fost deja luată de mult. Totul este să îți dai suficient timp cu tine însuți pentru a o asculta.

 

Joey din Friends s-a mutat, într-o bună zi, singur. Când ceilalți l-au întrebat de ce, a motivat: „vreau să am timp să mă ascult pe mine însumi.ˮ După câtvea zile, a renunțat la singurătate și s-a mutat iar la comun. „De ce ai făcut-o?ˮ, l-au luat din nou ceilalți la întrebări. „Nu știam că am atât de puține lucruri de spus.ˮ

Shopul nostru B!tonic
Golden Oils Omega 3 BITONIC Colesterol Ochi Inima BIO
Golden Oils pentru inimă, ochi și creier - mai multe...
Imunitate BITONIC Orange Imun natural bio raceala gripa ghimbir
Orange Imun pentru raceală și gripă - mai multe...
Blue Sleep - Odihna - BITONIC
Blue Sleep pentru un somn linistit - mai multe...
Related Posts
Curtea culorilor
Fiii satului – întâlniri sătești
Despre cadouri și oameni

Comentează

Comentariul tău*

Nume*
Site-ul tau