Din Laborator Adunate
0

Nutrienti pentru o piele frumoasa si sanatoasa!

Pielea este cel mai mare organ al corpului uman și îndeplinește diverse funcții, care sunt vitale pentru buna funcționare a organismului. Are rolul unui scut de apărare, astfel încât ajută la combaterea efectelor nocive, care își pot face simțită prezența la contactul cu mediul extern dar și cel de a regla temperatura corpului, pentru a ne putea adapta mai bine la schimbul de sezon. Pielea are nevoie de o serie de nutrienți pentru a se putea regenera și pentru a putea menține echilibrul organismului.

Suntem expuși la o serie de vicii, precum fumatul, alcoolul, un somn neregulat, lipsa oxigenului, alimentația deficitară și stresul crescut – toate acestea au o influență negativă, care se face resimțită la nivelul pielii; începe să se usuce mai repede, pierde din elasticitate și luminozitate. De îndată ce cresc temperaturile, se mărește și cantitatea de raze ultraviolete, care sunt extrem de nocive pentru organism.  Pigmenții de la nivelul pielii sunt cei care ne protejează, deoarece au capacitatea de a absorbi razele UV. La contactul cu razele UV, pigmenții secretă o cantitate masivă de melanină, care este responsabilă pentru nuanța naturală a pielii și care ajută organismul să combată efectele razelor; trebuie să fim atenți să nu ne expunem prea mult la soare, pentru a nu ne periclita sănătatea.

 

nutrienti piele

În momentul în care ne expunem un timp îndelungat la soare, apare bronzul natural, deoarece melanina începe să își modifice culoarea. Melanina este depozitată la nivelul celulelor și are capacitatea de a absorbi razele ultraviolete, care pot produce daune masive la nivelul celulelor.

Ca urmare a efectelor razelor UV, la nivelul pielii are loc o reacție alergică puternică, vasele de sânge se dilată și apar punctele roșii- acesta este primul semn al unei arsuri solare. Persoanele care au o piele albiciasă ar trebui să reducă timpul de expunere la soare, deoarece pot apărea rapid infecții și arsuri la nivelul pielii. Razele UV reprezintă unul din principalele motive pentru dezvoltarea radicalilor liberi.

Cu ajutorul unei alimentații adecvate dar și a cremelor de soare de bună calitate putem combate daunele provocate de mediul extern la nivelul pielii.

Majoritatea persoanelor au tendința să recurgă în special la cremele de soare pentru a se proteja; aici este important să alegem o cremă care să fie compatibilă cu tipul fiecăruia de piele. Cremele și uleiurile, care sunt special concepute pentru a ne apăra de efectele nocive ale radiațiilor solare sunt benefice, dar nu sunt de ajuns. O protecție pe măsură poate veni mai ales din interiorul organismului, printr-o alimentație corectă, care să ne asigure necesarul de nutrienți.

  • Acizii grași Omega-3 reduc infecțiile, hidratează pielea și o protejează.
  • Vitamina A ajută pielea să se regenereze.
  • Beta-Carotina crește gradul de adaptare și suportabilitate a pielii și combate efectele radiațiilor solare.

Din meniul nostru zilnic nu trebuie să lipsească uleiurile din plante, ca de ex. cel de rapiță sau de măsline, dar nici peștele, precum macrou, hering, somon, etc..  Astfel de alimente conțin o cantitate importantă de acizi grași Omega -3, care au un efect pozitiv asupra organismului în general, dar in special asupra pielii și ajută la îmbunătățirea sistemului imunitar. Acizii grași Omega-3 reușesc să combată rapid efectele infecțiilor care apar în urma unei arsuri solare, împiedică uscarea pielii dar și apariția petelor roșii.

 

Vitamina A, în combinație cu vitamina B12, ajută la regenerarea stratului superior al pielii și împiedică îmbătrânirea prematură, iar Beta-Carotina protejează celulele pielii și crește capacitatea de a lupta cu razele UV.

Vitamina C sare un rol la fel de important, deoarece ajută la regenerarea pielii și întărește capacitatea acesteia de a lupta contra razelor UV.

O simplă arsură solară nu provoacă daune majore la nivelul pielii; dacă ne expunem eronat la soare și nu ne protejăm, putem suferii de complicații sau infecții majore, deoarece crește cantitatea radicalilor liberi, care pot duce, într-un final, la apariția cancerului de piele. Putem ajuta pielea printr-un aport major de antioxidanți si de vitamina E, care împiedică formare radicalilor liberi.

Vitamina E crește capacitatea organismului de a se regenera și de a se vindeca, îmbunătățește circulația sângelui dar și nivelul de hidratare. Alimente bogate în vitamina E sunt:  Avocado, ardeiul paprika, cartofii dulci, migdalele, alunele de pădure dar și peștele (somon, hering, macrou).

 

nutrienti piele

Alimentele de origine animală, ouă, lapte dar și peștele sunt extrem de bogate în vitamina B care previne apariția ridurilor, deshidratarea și îmbătrânirea prematură.

O alimentație bazată pe legume, fructe și pește este potrivită și ajută pielea să se regenereze și să se dezvolte în mod optim.

Majoritatea nutrienților se regăsesc în produsele de origine animală (de ex. vitaminele B sau acizii grași Omega-3) dar și în fructe și legume. În astfel de cazuri, persoanele care nu consumă alimente de proveniență animală, trebuie să își asigure un aport crescut de fructe și legume proaspete.

Trebuie să combinăm alimentele cu suplimentele naturale pentru a fi siguri că ne întărim sistemul imunitar dar și capacitatea de regenerare a pielii.

Putem apela la produse de cea mai înaltă calitate pentru a ne suplini anumite lipsuri, care au în componența lor exact vitaminele de care avem nevoie, ca de ex. toate tipurile de vitamina B, acizii grași Omega-3 antioxidanți, vitamina E etc..

Se găsesc pe piață suplimente extrem de bune, al căror înveliș nu se mai bazează pe gelatina de origine animală; învelișul este compus din celuloză naturală, extrasă din plante. Acestea sunt mai sănătoase, au un efect îndelungat și pot fi consumate și de vegetarieni.

 

Shopul nostru B!tonic
Golden Oils Omega 3 BITONIC Colesterol Ochi Inima BIO
Golden Oils pentru inimă, ochi și creier - mai multe...
Imunitate BITONIC Orange Imun natural bio raceala gripa ghimbir
Orange Imun pentru raceală și gripă - mai multe...
Blue Sleep - Odihna - BITONIC
Blue Sleep pentru un somn linistit - mai multe...
Related Posts
Generația Millennials sub lupă! 80% din pacienți ar putea fi tratați prin schimbări ale stilului de viață și nutriței.
Smoothies- Avantajele și dezavantajele băuturilor pe bază de pulpă de fructe sau legume
Mâini și picioare reci. De ce anume ne confruntăm cu asemenea probleme cauzate de slaba circulația a sângelui. Cauze și remedii.

Comentează

Comentariul tău*

Nume*
Site-ul tau