Colaboratori, Pentru suflet, Smaranda
0

Prevenția – principalul aliat în lupta împotriva cancerului la sân

Prevenția

Despre o afecțiune care deși este fatală în multe cazuri, prin prevenție, educație și un stil de viață adecvat, poate fi trecută cu bine. Smaranda într-un interviu cu Dna. Dr. Daniela Sîrbu, medic primar oncologie medicala Centrul de Oncologie Oncohelp.

    Ce înseamnă cancerul la sân pentru o femeie? Este afectată doar femeia, sau putem spune că întreaga familie?

fumator buton YV

În general, diagnosticul de cancer are un impact foarte puternic asupra oricărui om, pentru că se ştie că este o bală gravă, potenţial mortală. Cancerul de sân prin localizarea sa, dincolo de corelarea cu moartea, afectează femeia în intimitatea ei, în feminitatea ei. Sânul este imaginea frumuseţii feminine, a sexualităţii femeii. De aceea, cancerul la sân loveşte în pudoarea femeii, alterează imaginea corporală, femeia se simte mutilată de acest cancer, urmând pierderea încrederii în sine, senzaţia de „handicap”.

Alcoolismul poate dubla riscul apariţiei cancerului mamar.

Sigur că loveşte întreaga familie… femeia este motorul vieţii de familie – ea este cea care, în societatea noastră tradiţională, creşte copiii, se ocupă de gospodăria familiei şi are tendinţa, din păcate, de a se neglija. Odată diagnosticată această boală, femeia trebuie să lupte pentru viaţă – ceea ce implică tratamente mutilante, îndelungate, cu efecte secundare, care pun de multe ori femeia în imposibilitatea de a mai avea grijă de familie. De asemenea, un asemenea diagnostic atinge emoţional fiecare membru al familiei, generând anxietate şi depresie la gândul că ar putea pierde ce e mai scump pe lume.

A crescut numărul cazurilor de cancer la sân în ultimii ani?

Deşi nu dispunem de statistici recente pentru ţara noastră, ştim că în ţările dezvoltate cancerul de sân are o incidenţă de 110/100 000 de femei pe an. Una din 8 până la una din 10 femei va dezvolta cancer de sân pe parcursul vieţii. Numărul de cazuri de cancer de sân este într-o continuă creştere, poate şi ca urmare a faptului că speranţa de viaţă a crescut în general. Oamenii trăiesc mai îndelungat şi, odată cu înaintarea în vârstă, creşte şi riscul de îmbolnăvire prin cancer. Sedentarismul, obezitatea, naşterile la vârste înaintate, lipsa alăptării copiilor, consumul de alcool, terapiile hormonale substitutive estro-progestative şi utilizarea anticoncepţionalelor reprezintă factori de risc pentru dezvoltarea cancerului mamar, fiind, în acelaşi timp, apanajul „traiului bun” din societăţile dezvoltate. De asemenea, această boală este mai frecvent diagnosticată, existând servicii medicale mai dezvoltate în comparaţie cu ce era în urmă cu 20-30 de ani.

autopalpare
La fel, ce ne puteţi spune despre vârsta la care debutează boala?

Cel mai frecvent apare la femeile între 40 şi 70 ani, cu un vârf între 45 şi 65 ani. Din păcate, apare din ce în ce mai frecvent la vârste tinere şi foarte tinere. Incidenţa cancerului de sân este, după cum am spus, în continuă creştere, dar mortalitatea prin această boală este în continuă scădere datorită diagnosticării în faze mai precoce şi posibilităţilor terapeutice eficiente.

ceai verde YV buton 2

Fiind implicată în campania Help25, am aflat că au apărut tratamente noi, care cresc sânsa de vindecare şi de viaţă pentru femeile diagnosticate cu această boală. Cum se pot obţine aceste medicamente?

Cea mai mare şansă de vindecare o are femeia care a depistat precoce tumora la sân, când operaţia şi tratamentele ajutătoare (chimioterapia, radioterapia, hormonoterapia, tratamentele ţintite molecular) sunt extrem de eficace.

palpare medic

Există anumite particularităţi ale ţesutului tumoral mamar care fac din cancerul de sân un grup de boli ce se tratează diferit în funcţie de acele particularităţi. Oncologii cunosc aceste caracteristici şi stabilesc indicaţia şi secvenţa tratamentelor oncologice. Există unele medicamente care, deşi sunt „vechi”, sunt foarte eficiente, fiind incluse în scheme moderne de tratament, conform cu tipul de cancer al pacientei. În ultima vreme s-au descoperit mai multe mecanisme moleculare implicate în geneză cancerului mamar, care au condus la dezvoltarea unor medicamente noi care să ţintească acel mecanism. Subliniez faptul că tratamentul oncologic are tendinţa să fie din ce în ce mai particularizat, în funcţie de caracteristicile biologice ale ţesutului tumoral mamar şi ale fiecărei paciente în parte.

Oricât de moderne şi de bune ar fi medicamentele, cea mai bună soluţie rămâne prevenţia. Ce ar trebui să ştie femeile despre prevenţie? Ce ar trebui să facă?

Există nişte factori de risc pentru dezvoltarea cancerului de sân pe care i-am atins înainte:

1. Un stil de viaţă activ şi evitarea creşterii în greutate. S-a demonstrat că aproximativ 1/3 din cazurile de cancer la sân se corelează cu obezitatea şi inactivitatea fizică.

2. Reducerea consumului de alcool. Alcoolismul poate dubla riscul apariţiei cancerului mamar.

3. Naşterea copiilor la vârstă tânără, naşterea mai multor copii, precum şi alăptarea lor PROTEJEAZĂ împotriva cancerului la sân.

4. Evitarea terapiilor hormonale substitutive (în special a combinaţiilor estrogen-progesteron utilizate pentru ameliorarea simptomelor induse de menopauză) şi a anticoncepţionalelor orale ce conţin combinaţii de estrogen şi progesteron, combinaţie dovedit carcinogenică asupra sânilor.

De remarcat că factorii genetici sunt responsabili pentru apariţia cancerului la sân în doar 5-10% din cazuri. Există mutaţii genetice (de exemplu ale genelor BRCA1 şi BRCA2) moştenite pe cale ereditară şi care cresc considerabil riscul de cancer la sân (80% dintre femeile care au moştenit aceste mutaţii vor dezvolta cancer la sân).

De la ce vârstă este indicată autopalparea şi de la ce vârstă este indicat să vină la control, la medicul specialist, pentru o ecografie sau o mamografie?

mamograf Help25

Cu cât diagnosticul cancerului este mai precoce, cu atât sânsele de vindecare sunt mai mari. Există trei metode prin care se poate depista precoce cancerul mamar: autopalparea lunară a sânilor; palparea anuală amănunţită a sânilor efectuată de un medic; screeningul mamografic.

Nici una dintre metode nu o exclude pe cealaltă. Astfel, de la vârsta de 20 de ani se recomandă autopalparea lunară a sânilor şi examinarea anuală a sânilor de către un medic, pentru ca, după vârsta de 40 de ani, la aceste metode să se adauge screeningul mamogafic. Screeningul mamografic înseamnă investigarea regulată a sânului cu ajutorul mamografului – o mamografie la 2 ani – începând cu vârsta de 40 ani (norme americane) sau cu 50 ani (norme europene) până la vârsta de 70 ani. Prin screening mamografic se reduce mortalitatea prin cancer de sân în rândul populaţiei feminine cu 35%!!!

La OncoHelp aveţi unul dintre cele mai performante mamografe din Regiunea de Vest. Cât de util vă este în activitatea de zi cu zi şi cât de multe femei vin să-l folosească?

Mamograful nostru este unul digital, foarte performant. Ce înseamnă asta pentru femeile care fac mamografia? Că imaginile pe care le oferă acest mamograf sunt de foarte bună calitate, obţinerea acestor imagini necesitând o compresie mai redusă a sânilor faţă de alte tipuri de mamograf; doza de iradiere utilizată este mai mică. De asemenea, situaţiile în care pacienta trebuie să repete anumite expuneri sunt mai rare, iar necesitatea altor investigaţii complementare este mai redusă.

mamografie
Imaginile pe care le oferă mamograful sunt foarte utile în depistarea precoce a cancerului de sân sau a recidivelor locale ale acestora.
Din păcate multe femei nu ştiu despre utilitatea mamografiei în general, despre depistarea precoce a cancerului de sân prin screening mamografic şi nici despre existenţa acestui mamograf.

GO mama buton

Un gând pentru femeile care sunt adepte ale „politicii struţului” şi se tem să meargă la medic.Ela

Cancerul de sân este o boală vindecabilă dacă este depistată precoce. Tratamentele pentru un cancer depistat precoce, deşi neplăcute, sunt o nimica toată pe lângă complicaţiile chinuitoare şi ameninţătoare de viaţă ale cancerului avansat. Gândiţi-vă că, mergând la medic, făcând la timp acele gesturi de autopalpare şi parcurgând screeningul mamografic puteţi să vă salvaţi viaţa şi familia!

Photo Credits: HelloGiggles.com

Smaranda Marcu – de formație profesională jurnalist, lucrează, de mai bine de 15 ani, ca PR în sfera serviciilor sociale. Este implicată în campanii umanitare și, de o jumătate de an, a decis să-și schimbe stilul de viață. Citește câte 2-3 cărți simultan (în funcție de starea de spirit) și îi place să experimenteze în bucătărie.

Shopul nostru B!tonic
Golden Oils Omega 3 BITONIC Colesterol Ochi Inima BIO
Golden Oils pentru inimă, ochi și creier - mai multe...
Imunitate BITONIC Orange Imun natural bio raceala gripa ghimbir
Orange Imun pentru raceală și gripă - mai multe...
Blue Sleep - Odihna - BITONIC
Blue Sleep pentru un somn linistit - mai multe...
Related Posts
Kefirul de apă
În spatele ușilor deschise
Vorbește cu corpul tău! … și el te va asculta

Comentează

Comentariul tău*

Nume*
Site-ul tau