Colaboratori, Giorgia, Retete
0

Sirop de papădie de Arieșeni

Sirop de papădie de Arieșeni

Asemenea oricărui orășean intoxicat cu gaze de eșapament, muzică bumți-bumți la orice colț de stradă și reclame afișate pe toate clădirile, am decis să îmi iau rucsacul în spinare și să mă retrag câteva zile în munți. La Arieșeni. Este locul în care vin (aproape) vară de vară de 13 ani. În tot acest timp am văzut cum e populat de cabane și pensiuni, cum tehnologia pătrunde treptat și în tărâmul moților. Deși scriu acest articol stând pe prispa cabanei și bucurându-mă de wifi, nu sunt ferită de apariția vacilor care trec agale pe șosea fiind îndrumate de o băbuță aplecată de spate ce ține o joardă în mână.

Dacă treci prin Arieșeni, o comună din județul Alba, vei vedea cu ochiul liber cum tradițiile sunt preluate de către tineri care rar pun la îndoială cuvântul bătrânilor și cum bătrânii se feresc de modernitate ca de dracu. Vei observa că lângă sticla de Cola e așezată o sticlă de Prigat umplută cu siropuri naturale de casă, făcute de către mâini arse de soare și pline de bătături, mâini învățate cu muncă grea. Dacă vei ajunge duminica la târg vei auzi tot felul de discuții din care vei deduce că medicamentul este luat numai în caz că omul ăla e gata să dea colțul. Ce Aspirină, ce Nurofen, ce Ibuprofen, ce antibiotice! Dă-i cu țuica dacă ești răcit, dă-i cu sirop de păpădie dacă ai probleme cu alergiile sau rinichii, dă-i cu sirop de muguri de brad dacă nu te mai ține vocea și ai tuse măgărească. Râzi? Ei bine, nu mai râde că nu glumesc!

Dupa Ureche_sirop-de-papadie-de-arieseni

Să vezi bătrâni la 90 de ani cum urcă muntele fără să gâfâie, cum se apleacă după afine fără să se blocheze de spate și cum cară găleți de lapte fără să se vaite de oase! Și asta pentru că se trezesc de când se știu o dată cu răsăritul soarelui, mâncă numai ce cultivă ei în grădina lor și nu bagă în ei atâtea calmante de nervi sau dureri așa cum facem noi, cei de la oraș. Nu fac aici o campanie pro „întoarcerea la natură”, oricum sper că nu atât de evident, însă încerc să subliniez o idee. Așa-i românul: s-a născut cu micul în gură. Da, dau și ei cu micul, cu șunca, cu slana, dar le curăță prin muncă și sucuri naturale alcoolice sau non-alcoolice, plus că nu consumă carne zilnic. Faptul că sunt activi, că nu dopează vaca și puii, asta îi ajută să „se țină bine” și la 90 (și ceva) de ani. Și e plin satul de bătrâni voinici!

Gazda mea spune că nu-i om pe lumea asta făr` de păcat: unu-i ba cu băutura, altul ba se dă la femei, dar când vine timpul să ne curățăm, tăți ne curățăm la fel.

M-am luat cu vorba și am uitat esențialul. Am avut plăcerea și onoarea de a intra în bucătăria gazdei mele și am luat-o puțin la întrebări. Ce e și cu siropurile astea, cu ce mă ajută? Și așa am aflat că ultima modă în materie de siropuri este chiar siropul de păpădie pentru că se face doar primăvara, trebuie să știi când anume să culegi păpădia (aprilie-mai) și mai ales cum să o prepari. Ceaiul/siropul de păpădie ajută la o mai bună funcţionare a ficatului şi a vezicii biliare, te ajută să faci față alergiilor sau problemelor respiratorii și stimulează secreția gastrică și intestinală. Floarea de păpădie este bogată în provitamina A și vitamine din complexul B, ceea ce o face să devină un pansament natural împotriva infecțiilor și un puternic întăritor al sistemului imunitar. Am auzit și o legendă de la un vecin de peste drum, cum că baba de lângă casa lui s-a tratat de hepatită consumând zilnic ceai și sirop de păpădie, fără a pune limba pe medicament. Așa a zis! Acum, dacă e sau nu adevărat numai baba știe, însă important e că am aflat că da, ceaiul și siropul de păpădie fac parte din gama tratamentelor naturiste atunci când vine vorba de hepatită.

Rețeta pentru siropul de păpădie este foarte simplă. Ai nevoie de păpădie, oală, foc, lingură de lemn, o strecurătoare, o cană gradată, miere/zahăr și borcane de sticlă.

Se culege păpădia când e coaptă da și nu prea, înainte de a pocni și a se face puf, se curăță de frunze și se rupe codița. Se alege o oala potrivită pentru cantitatea culeasă, se ia floarea și se pune în oală, se toarnă apă și se pune la fiert. Se fierbe 15-20 de minute. Apoi se ia de pe foc și se lasă la răcit vreo 30 de minute.

În urma fierberii iese un fel de ceai, apa căpătând culoarea galben închis. După ce se răcește, se strecoară și compoziția (florile) se aruncă. Lichidul se pune din nou la fiert și se adaugă zahăr în funcție de cantitatea de lichid. Se amestecă și se lasă la fiert până se dizolvă zahărul sau dacă vă place mai mult, puteți utiliza miere. După ce se dizolvă zahărul/mierea se ia de pe foc și se lasă la „astâmpărat”. După ce se răcește sucul, se poate turna în recipiente de sticlă (neapărat de sticlă!) și se pun la răcoare, peste iarnă. Recomandarea gospodinei de Arieșeni este ca siropul să stea în beci, la rece, peste iarnă, ca să se așeze bine. În primăvara următoare e numai bun de consumat!

Dupa Ureche_sirop-de-papadie-de-arieseni

Că tot suntem la capitolul păpădie, ce se mai poate face din aceasta este mierea de păpădie. Rețeta este identică, numai ca în momentul în care punem la fiert sucul, după ce îl strecurăm, vom adăuga mult mai mult zahăr, proporția ar fi de 1,5 kg zahăr la 1 l de suc de păpădie. Acum zeama se fierbe până se omogenizează și se face asemenea unei paste delicate. Următorul pas este să turnăm compoziția în sticle cât este călduță, nu fierbinte, pentru că după răcire aceasta se solidifică/ zaharisește.

Dupa Ureche_miere-de-papadie-de-arieseni

Și gata, avem sirop și miere de păpădie de Arieșeni! Pe cuvântul meu de onoare că siropul de păpădie este delicios! Chiar acum mă delectez cu unul! Vrei și tu? Ghinionul face că au cam trecut păpădiile, cel puțin aici în Arieșeni, însă dacă vrei să guști siropul o poți contacta liniștit pe Camelia, gazda mea, și poate comanzi o sticluță ca să știi ce poți face și tu, la anul, în propria ta bucătărie!

Surse foto: Giorgia Harasim

Giorgia Harasim – Crede în minimalism și în bucuria lucrurilor simple. Se ocupă cu PR & marketing, ar citi cât e ziua  (și noapte) de lungă și face activități de voluntariat de când se știe pe lume. Ultima ei provocare: să se apuce, mai serios, de yoga. O mai găsiți  și la cartepeluna.

Shopul nostru B!tonic
Golden Oils Omega 3 BITONIC Colesterol Ochi Inima BIO
Golden Oils pentru inimă, ochi și creier - mai multe...
Imunitate BITONIC Orange Imun natural bio raceala gripa ghimbir
Orange Imun pentru raceală și gripă - mai multe...
Blue Sleep - Odihna - BITONIC
Blue Sleep pentru un somn linistit - mai multe...
Related Posts
Nutriția în raport cu schimbările culturale și sociale.
Spune ce nu se spune – Giorgia
Kefirul de apă

Comentează

Comentariul tău*

Nume*
Site-ul tau