Din Laborator Adunate, Retete, Uncategorized
0

Supa – un “încălzitor” gustos pentru vremea rece

Supa reprezintă un fel de mâncare apreciat de marea majoritate a oamenilor deoarece poate fi consumat în orice anotimp. Există multe varietăți de supe, iar o supă caldă este întotdeauna bună pentru sănătatea noastră sau pentru tonus. Consumul de supe este extrem de benefic în sezonul rece, mai ales dacă suntem răciți, pentru că se poate transforma dintr-un fel de mâncare într-un veridic remediu.

Sunt ușoare, pline de nutrienți și extrem de gustoase.  Unul din punctele esențiale îl reprezintă faptul ca pot fi pregătite foarte ușor, iar o supă fierbinte ne poate încălzi și hrăni întregul organism – evident că acest lucru depinde în special de rețeta pe care o preparăm  – sunt o sursă excepțională de vitamine și de elemente extrem de necesare organismului.

Sunt diferite moduri în care se poate găti o supă. Urmează unele rețete care pot fi preparate în special iarna:

 

Prazul și conopida reprezintă o combinație sănătoasă pentru o supă delicioasă!

Conopida nu conține prea multe calorii, dar este bogată în fibre și de aceea poate da sentimentul, pentru o perioadă mai îndelungată, de saturație.  De exemplu, 100 de grame de conopidă conțin doar  25 de calorii.  Trebuie menționat ca este o sursă buna de vitamina C, vitamina K, potasiu, calciu și magneziu – consumul acestei legume este extrem de benefic pentru organism, deoarece scade riscul apariției unor forme de cancer.

Conopida ar trebui consumată în forma naturala și să nu fie preparată prea mult. O putem depozita în frigider, fără prea multe probleme, până la patru-cinci zile.

Prazul, ceapa, usturoiul și arpagicul fac parte din categoria plantelor erbacee.  La fel ca și în cazul cartofului, 100 de grame din aceste alimente conțin circa 25 de calorii.  Prazul este bogat în vitamina B, vitamina C,  potasiu și magneziu, iar în cazul austriecilor, prazul este la îndemâna oricui tot anul, deoarece se poate găsi în culturile locale.

suppe-1

Supă cremă din Praz și Conopidă

Ingrediente pentru șase porții:

1 Litru de Supă de legume

500 grame de conopidă

500 grame praz

250 grame frișcă bătută

Sare și piper după gust

Cum se prepară:

  1. Se taie conopida și prazul în bucăți mici.
  2. Bucățile se pun la fiert în supa de legume. Supa se poate prepara în casă, din diferite legume, dar poate fi cumpărată și din comerț (la plic, cuburi etc.)
  3. Este recomandat ca totul să fiarbă la foc mic, pentru a nu se pierde prea multe vitamine. De îndată ce bucățile sunt fierte și moi, se ia oala de pe foc pentru a se pasa.
  4. Întreaga compoziție se amestecă cu frișca, după care se mai pasează un pic, pentru a avea textura de cremă.
  5. Se asezonează, după gust, cu sare și piper.

Este extrem de sănătoasă și se poate consuma în sezonul rece, mai ales dacă urmăm anumite diete sau dacă ținem post.

supa_clara_legume_i

Supă din Morcovi și Ghimbir.

Morcovul este o rădăcină vegetală și face parte, alături de țelină și pătrunjel, din categoria plantelor bienale (înfloresc și în următorul an). Pe teritoriul Austriei aceste rădăcini vegetale sunt extrem de căutate și de apreciate. Cei care doresc să se hrănească sănătos și să folosească aceste alimente în diverse preparate o pot face oricând, deoarece se găsesc tot anul în piețele locale.  Morcovul este un antioxidant puternic și stimulează digestia. Este asimilat de organism prin alimentație și apoi transformat în vitamina A.

Ghimbirul este un condiment extrem de bun pentru organism deoarece poate stimula circulația în mod natural.  Trebuie subliniat faptul că este o sursă buna de potasiu, calciu, magneziu sau fier, dar în același timp conține și multe vitamine. 100 grame de ghimbir conțin doar 61 de calorii.  Este recomandat să fim foarte atenți în momentul în care curățăm ghimbirul, deoarece conține foarte multe vitamine, care se află exact lângă coajă.

Ingrediente pentru șase porții:

2 Litri de supă de legume

60 grame ghimbir

800 grame morcov

300 grame frișcă bătută

3 cepe

1 legătură de arpagic

Ulei, sare și piper

Cum se prepară

  1. Ceapa, ghimbirul și morcovii se taie bucăți.
  2. Ceapa și morcovii se călesc în ulei, după care se pun la fiert în supa de legume. Asezonăm cu sare și piper, după care totul trebuie sa fiarbă la foc mic. (cine dorește să evite uleiul, poate căli în unt, în funcție de preferințele fiecăruia)
  3. Este momentul să adăugăm ghimbirul. Lăsăm pe foc între 10-15 minute.
  4. Toată compoziția fiartă se pasează.
  5. Adăugăm frișca bătută și mai punem un pic pe foc pentru a omogeniza preparatul.
  6. Se taie arpagicul și se pune peste supă.

supa-crema-morcov

Trebuie să apelăm la astfel de supe în momentul în care avem sistemul imunitar slăbit sau atunci când suntem răciți.  Pot ține ușor locul medicamentelor dar, cel mai important, pot fi preparate în casă din ingrediente proaspete și naturale, pentru un plus de vitamine și de vitalitate.

Cine nu crede în așa ceva sau nu a încercat astfel de preparate are numai de pierdut.

Poftă Bună !

Shopul nostru B!tonic
Golden Oils Omega 3 BITONIC Colesterol Ochi Inima BIO
Golden Oils pentru inimă, ochi și creier - mai multe...
Imunitate BITONIC Orange Imun natural bio raceala gripa ghimbir
Orange Imun pentru raceală și gripă - mai multe...
Blue Sleep - Odihna - BITONIC
Blue Sleep pentru un somn linistit - mai multe...
Related Posts
Sirop de papădie de Arieșeni
Învață cum să bei cei 2 litri de apă necesari zilnic – 5 idei de luat în seamă
În spatele ușilor deschise

Comentează

Comentariul tău*

Nume*
Site-ul tau