Colaboratori, Fitness & wellness, Smaranda
0

Super seminţele

Ȋn copilărie, seminţele erau prietenele noastre; ieşeam ȋn faţa blocului, cu câte un preş aşezat pe iarbă şi cu păpuşile din dotare şi ne petreceam serile de vară şi de toamnă jucându-ne, spunând poveşti şi mâncând seminţe. De floarea soarelui sau de dovleac, depinde ce prindeam fiecare sau de ce culturi aveau bunicii prietenelor mele, la sat. Astea erau seminţele copilăriei şi chiar erau super, pentru că o pălărie de floarea soarelui aduna ȋn jurul ei o mulţime de copii dornici să descopere miezul alb şi gustos, ascuns sub cojile negre.

După Revoluţie, când piaţa produselor alimentare s-a mai diversificat şi când am ȋnceput şi eu să gătesc, orizontul seminţelor s-a lărgit; au apărut chimenul, susanul, seminţele de in, folosite mai mult ȋn patiserie sau ȋn unele salate.

Acum, de câţiva ani, de când devenit curioasă faţă de multe dintre produsele din magazinele naturiste, seminţele ocupă un raft ȋntreg ȋn cămara mea: de susan, in, floarea soarelui, dovleac, pin, chimen, dar şi chia, quinoa, mei, hrişcă, amarant, cânepă. Pe ultimele, le-am cumpărat mai degrabă din curiozitate şi din dorinţa de a experimenta, la risc… Am căutat câteva reţete pe Internet, iar, după ce le-am descoperit gustul plăcut, cred că pot să afirm că am legat o prietenie… pe viaţă. Mai mult, am ȋnceput să citesc despre ele şi am aflat cât de multe beneficii aduc sănătăţii.

De-aia merită numele de super-seminţe; au atât de multe proprietăţi benefice, ȋncât multe dintre ele bat de departe alte alimente clasice autohtone.

Cred că fiecare din ele merită un articol separat şi chiar m-aş bucura dacă, ȋmpreună cu colegii de la Din Laborator, am face un serial despre seminţe, ȋnsoţit şi de câteva reţete culinare ȋn ton cu tematica. Din lipsă de spaţiu, dar mai ales pentru că, sincer, cred că fiecare dintre ele merită mai multă atenţie, am să vă povestesc, ȋn câte un paragraf, câte ceva despre aceste super seminţe:

  • Cânepa, cunoscută mai ales ȋn domeniul ţăsăturilor şi al…. plantaţiilor cu altă conotaţie, se dovedeşte a fi plină de surprize ȋn sfera alimentară. Seminţele sale mici şi foarte uleioase au un gust neaşteptat de bun, iar eu le folosesc mai ales ȋn salate.

Am descoperit că sunt printre cele mai nutritive alimente, bogate ȋn acizi Omega-3 şi Omega-6. De pe site-urile de specialitate am aflat că micuţele seminţe conţin toţi cei 20 de aminoacizi esenţiali pentru a avea o musculatură tonifiată şi că, totodată, au proprietăţi ȋn ameliorarea inflamaţiilor şi durerii. Seminţele de cânepă mai pot fi consumate şi cu iaurt sau ȋn diverse smoothie-uri (eu le adaug mai ales ȋn cele de legume).

  • Meiul este o cereală insuficient apreciată, zic eu, la noi ȋn ţară, deşi ȋn alte culturi este considerat regele cerealelor. Mulţi din cei pe care ȋi cunosc consideră că meiul este potrivit ȋn principal pentru hrana păsărilor, dar, dacă i s-ar cunoaşte CV-ul, poate că unii şi-ar schimba ideile preconcepute.

Despre mei se ştie că este extrem de bogat ȋn substanţe nutritive, că are de două ori mai multe proteine comparativ cu orezul, este foarte util ȋn alimentaţia persoanelor cu intoleranţă la gluten şi reduce aciditatea gastrică. Conţine silicon (important pentru sănătatea pielii, unghiilor şi a părului), vitamine (mai ales complexul de B-uri), acid folic (important ȋn alimentaţia gravidelor), calciu, fier, magneziu, zinc şi potasiu. Eu ȋl folosesc atât ȋn salate, cât şi pe post de ȋnlocuitor al orezului, ȋn unele tocăniţe, ardei umpluţi, supe, pilaf. Internet-ul abundă de reţete, iar meiul este o cereală care se prepară foarte uşor.

  • Amaranth-ul este ceea ce am putea numi new-entry ȋn bucătăria mea. L-am cumpărat spontan, de la magazinul de produse naturiste, fără a şti cum se pregăteşte şi cum se mănâncă. A fost un impuls…. mai mult decât spontan, iar când am ajuns acasă am ȋnceput să cercetez şi să aflu mai multe despre el. Primele informaţii au venit de pe nişte site-uri de limba franceză, apoi, de pe blog-ul lui Cristian Mărgărit, am aflat că ar fi unul şi acelaşi cu banalul ştir, folosit la noi pentru hrănitul… porcilor.

Am trecut peste glumele soţului vis-a-vis de ieşitul la păscut şi am pregătit o tocăniţă de legume ȋn care am adăugat şi amaranth. N-a fost rea, ȋnsă am descoperit că trebuie folosit cald şi dozate cu atenţie cantităţile, pentru că seminţele fierte devin gelatinoase şi lipicioase. Ceea ce ȋl face, ȋnsă, foarte potrivit ȋn prepararea budincilor cu fructe şi chiar a gemurilor ȋn care amaranth-ul poate juca rolul de gelifiant. Cred că am să ȋncerc ȋn primăvara asta şi vă voi da de ştire cum va fi produsul finit. Cred că poate fi folosit şi pentru a face „icre false”: seminţele fierte, răcite, frecate apoi cu ulei, zeamă de lămâie, iar la final adăugată ceapă tocată şi piper. Una peste alta, amaranth-ul este foarte bogat ȋn proteine, calciu, magneziu, fier, fibre, vitamina E şi acizi graşi polinesaturaţi.

  • Hrişca, foarte populară ȋn ţări precum Rusia şi Ucraina, este folosită la noi mai ales ȋn zona Moldovei şi Bucovinei, unde joacă un rol important ȋn prepararea…. sarmalelor. Este bogată în vitaminele E, B1 şi B2, dar şi în fibre, ȋn proteine, magneziu, cupru, zinc, fier, seleniu şi mangan.

Este de mare ajutor ȋn curele de slăbire, dar şi ȋn menţinerea nivelului de glucoză din sânge ȋn limite normale. Totodată, ajută la menţinerea sănătăţii sistemului nervos şi ȋmbunătăţeşte capacitatea de memorare. Mărturisesc că, dintre toate seminţele din bucătăria mea, are gustul cel mai puternic (n-aş putea să spun că e printre preferatele mele, dar nici nu-i de lepădat). O folosesc cu precădere ȋn unele tocăniţe de legume şi salate, de regulă ȋn chestii sărate şi, deşi am găsit-o menţionată ȋn multe preparate dulci, personal nu o simt compatibilă cu deserturile.

  • Chia… regina deserturilor sănătoase. Spun asta pentru că, ȋn perioada mea de maximă decenţă alimentară, seminţele de chia mă scoteau din necaz când mă apuca pofta de dulce. Se ȋnmuiau rapid, iar apoi se combinau cu fructe, migdale, cacao şi alte ingrediente „de profil”, rezultatul fiind nişte deserturi surprinzătoare.

Le mai folosesc, alături de seminţele de in, ȋn smoothie-uri-le pe care le beau dimineaţa şi care ȋmi taie pofta de mâncare până pe la prânz, micile seminţe de chia acţionând ca un burete: odată ajunse ȋn stomac ȋşi măresc volumul, inducând senzaţia de saţietate. Aici  sunt prezentate foarte bine beneficiile acestor seminţe, extrem de bogate ȋn minerale, fibre, proteine, vitamine şi Omega-3. Cum spuneam, sunt perfecte ȋn curele de slăbire, fiind foarte uşore de folosit ȋn prepararea budincilor, a clătitelor (se reduce cantitatea de făină folosită), a unor dressing-uri şi smoothie-uri. De asemenea, pot fi adăugate ȋn iaurturi, alături de fructe sau de alte seminţe (nuci, alune, migdale etc.).

  • Quinoa este, pentru mine, regina seminţelor, preferata mea şi ocupanta locului I ȋn multe combinaţii alimentare. O prefer mai ales ȋn salate, favorita mea cuprinzând, alături de quinoa, un avocado, 2-3 tulpini de apio, un ardei gras roşu, câteva fire de ceapă verde, zeamă de lămâie, ulei şi sare.

Este foarte sănătoasă şi săţioasă, plină de vitamine, proteine şi minerale. Quinoa este bogată ȋn fibre şi proteine uşor digerabile, conţine toţi aminoacizii necesari organismului, multe minerale (seleniu,fier, magneziu, calciu, potasiu, iod, fluor, crom) şi vitamine (vitaminele A, C, D, E, K si vitamine din grupa B-urilor).

Pofta bună la sănătate tuturor şi succes ȋn experimentele culinare! Iar dacă aveţi reţete sau sugestii noi, le aşteptăm cu interes.

Surse foto: cori.ro, mancamsanatos.ro, csid.ro, pixabay.com, the-salty-tomato.com

Smaranda Marcu – de formație profesională jurnalist, lucrează, de mai bine de 15 ani, ca PR în sfera serviciilor sociale. Este implicată în campanii umanitare și, de o jumătate de an, a decis să-și schimbe stilul de viață. Citește câte 2-3 cărți simultan (în funcție de starea de spirit) și îi place să experimenteze în bucătărie.

Shopul nostru B!tonic
Golden Oils Omega 3 BITONIC Colesterol Ochi Inima BIO
Golden Oils pentru inimă, ochi și creier - mai multe...
Imunitate BITONIC Orange Imun natural bio raceala gripa ghimbir
Orange Imun pentru raceală și gripă - mai multe...
Blue Sleep - Odihna - BITONIC
Blue Sleep pentru un somn linistit - mai multe...
Related Posts
Licurici – ateliere de vis, pentru pitici
Poveste despre brânză cu mucegai, pepene și pere.
3 idei cum evităm excesul cu ”nutriția” de Sărbători

Comentează

Comentariul tău*

Nume*
Site-ul tau